Prea multe de zis…

Prea multe de zis si prea putine cuvinte… Asta este senzatia mea de o vreme incoace.

Am senzatia ca am prea multe de zis si prea putine cuvinte la dispozitie (nu aruncati cu DEX-ul dupa mine ca nu ajuta).

Sunt perioade cand ajung sa simt o stare de dezamagire profunda cauzata de tot ce este in jurul meu, ma rog aproape tot. Ma simt dezamagita de oameni si de destine. Ma uit in jurul meu si vad oameni cu o fericire aparenta si o tristete mare in ochi. Tot in jurul meu ii vad si pe cei frustrati de propria lor viata care incep sa scuipe venin in jurul lor.

Stau si ma intreb, de ce simti nevoia sa ii vezi pe cei din jurul tau simtindu-se mizerabil? De ce oamenii sunt atat de slabi si cedeaza in fata dezamagirilor si a frustrarilor si singurul mod in care pot alunga singuratatea in care se afla este prin a-i face si pe cei din jur sa se simta la fel de dezamagiti si frustrati?

De unde exista atata rautate in natura umana? Stiu ca proverbele romanesti sunt cu nemiluita in directia asta. De ce sa moara capra mea cand poate sa moara capra vecinului, nu?

Ma uit la copii mici si la inocenta din ochii lor si ma intreb de ce ii invatam sa fie posesivi si egoisti cu lucrurile lor. De ce primim sfaturi legate de cum sa obtinem ceea ce ne dorim indiferent ce obstacole? Se intampla ca acele obstacole sa fie oameni cu sentimente si emotii pe care ii ranim profund in procesul nostru de a obtine un bine personal care de cele mai multe ori se intampla sa fie ceva cu totul lipsit de logica, importanta sau cu o valoare reala.

Obtinem o functie sau un lucru material mult dorit si automat uitam sa mai fim oameni? Refuz sa cred ca suntem atat de defecti ca si specie si atat de superficiali.

Numiti-ma idealista dar imi doresc sa vad ca nu am uitat cum sa fim oameni si ca mai putem fi rationali macar din cand in cand. Gresesc? Voi nu v-ati dori sa vedeti ca in jurul vostru nu este o jungla si ca oamenii sunt totusi fiinte rationale?

 

Advertisements

Who you are

Melodia lui Mihail este pe repeat de cateva zile, saptamani chiar. Imi da o stare de bine intreaga melodie iar mesajul mi se pare diferit de tot ceea ce exista pe piata muzicala romaneasca in acest moment.

Poate ma aflu eu intr-o zona emotionala ciudata care ma face sa consider melodia geniala dar sincer nu imi pasa. Singurul gand pe care il am este chiar titlul melodiei, Cine esti?

Cine esti? Ai avea curajul sa ii spui unui strain cine esti cu adevarat? Cati dintre noi am avea curajul sa lasam orice bariera si masca sa dispara si sa lasam adevaratul „eu” sa iasa la suprafata?/

Ma intreb cum ar arata lumea asta daca am lasa la o parte macar pentru 5 minute mastile pe care le purtam zilnic in diverse situatii si ne-am comporta asa cum suntem cu adevarat. Ce s-ar intampla daca am spune ceea ce credem cu adevarat in loc sa spunem ceea ce este social acceptat?

Dar mai bine lasam intrebarile profunde si fara raspuns si il ascultam pe Mihail cum ne incanta urechile si sufletul cu o melodie plina de emotie 🙂

Alo! Planeta mama?

Alo! Planeta mama? Cand vi sa ma iei de pe Terra?

De cateva zile am ajuns sa ma intreb unde imi este planeta mama pentru ca nu simt ca Terra este locul potrivit pentru mine.

Stiti vorba aceea, ”Opriti planeta! Vreau sa cobor…”. Cam asa ma simt si eu.

Am obosit sa caut scuze oamenilor si modalitati de a nu ma lasa afectata de ce se intampla in jurul meu. Este absolut frustant sa fi pus in situatii penibile in fiecare zi si cu toate astea sa trebuiasca sa respiri adanc si sa gasesti o solutie sa treci peste fara a avea o reactie fireasca asupra situatiei.

Singura explicatie pe care o pot gasi la frustrarile create zilnic din cauza oamenilor din jurul meu este ca nu apartin acestei planete. Oriunde m-as duc tot dau de oameni picati de pe luna si rupti de realitate dar cu putere de decizie.

Mi s-a mai spus ca am asteptari prea mari de la oameni care nu pot multe dar refuz sa imi cobor standardele doar pentru ca ar fi prea pretentioase.

M-am saturat de oameni mediocrii care nu fac nimic sa isi depaseasca conditia si nici sa iasa din prostia in care s-au afundat singuri zi dupa zi. M-am saturat ca genul acesta de persoane sa aiba optiunea de a-mi decide si influenta mie viata si viitorul. Am obosit sa ascult cu rabdare si intelegere orice prostie debitata de inapti rupti de realitate.

Da, ma chinui sa imi contactez planeta mama ca sa vina dupa mine dar pana atunci sper ca lucrurile sa se schimbe in bine. Sper, totusi, ca mai exista o farama de speranta si lumea asta va incepe sa fuctioneze la parametrii normali.

 

Prea multe idei, prea putin timp

Am inceput anul cu o criza de timp. Trist, nu ii asa?

Neuronul meu s-a trezit din hibernare pe sfarsitul anului 2016 si a inceput sa produca idei, multe idei fara sa tina cont ca ziua are 24 de ore si nu dispun de toate.

Am inceput anul 2017 bine as putea spune datorita ideilor pe care le am si incep incet sa le pun in practica dar… Un  mare „dar” apare in fiecare zi datorita faptului ca ma simt obosita si coplesita de cantitatea de lucruri pe care le am de facut.

Sunt precum un copil mic care isi doreste o jucarie si o vrea acum. Nu are rabdare sa mai astepte si nici nu pare sa isi linisteasca emotiile interioare dar nici neuronul nu il poate scoate din ritmul alerg de coacere a ideilor.

Este obositor sa iti doresti anumite lucruri in viata ta si sa trebuiasca sa astepti desi sti ca asteptarea este un lucru bun si recomandat.

Mi se pare interesant cum functioneaza creierul uman, o parte sare de entuziasm iar cealalta isi da ochii peste cap pentru ca s-a saturat sa ii tot explice celeilalte ca trebuie sa se tempereze si sa ia lucrurile cu calm.

Este greu sa fi om si mai ales unul cu idei….

Momentul acela cand…

Momentul acela cand realizezi cat de scurta este viata. Stiu ca este Craciunul si ca ar trebui sa scriu ceva frumos si dragut dar din pacate nu am decat un singur gand in minte.

Cat de scurta este viata si cat de mult ne plangem de lucrurile neimportante din viata noastra. Nu am patit nimic care sa ma duca cu gandul la aceasta intrebam din fericire dar din nefericire cineva si-a perdut sotul si tatal copilului.

Sincer sa fiu am ramas blocata si socata iar un gand mi-a venit rapid in minte: cat de scurta este viata. Am avut acel moment cand m-am simtit prost pentru ca ma plang de lucrurile care nu merg asa cum vreau eu sau de faptul ca nu mi pot cumpara tot ceea ce vreau atunci cand vreau.

Noi, oamenii, suntem niste copii mari si rasfatati care nu stim sa apreciem ceea ce avem si ne luptam zi de zi pentru a avea ceva ce credem ca ne va multumi. Ne plangem ca avem cate o zi proasta la lucru fara sa ne gandim ca altii nu au cu ce isi cumpara de mancare. Ne plangem ca nu ne permitem sa ne cumparam haine de firma de ultima moda dar uitam ca altii nu au cu ce se imbraca. Ne plangem constant ca ne lipsesc lucruri materiale dar uitam sa deschidem ochii si sa multumim pentru ceea ce avem in jurul nostru.

Ne lipseste acel moment cand suntem recunoscatori pentru familia noastra si pentru faptul ca sunt toti bine si pe langa noi. Ne lipseste acel moment cand realizam ca putem trai si fara anumite lucruri materiale si sa fin recunoscatori pentru faptul ca suntem sanatosi si avem putere sa construim tot ceea ce ne dorim.

Am mai spus acest lucru si am sa il mai repet si acum alergam dupa bani ca sa avem lucruri materiale iar acest lucru ne distruge sanatatea si nu mai ajungem sa ne bucuram de acele lucruri materiale.

Va doresc sa aveti parte de Sarbatori minunate alaturi de cei dragi voua si sa le spune-ti macar acum cat de mult valoreaza pentru voi!

Photo

Ecoul din cap

Nu stiu cum stati voi la capitolul neuroni activi dar ai mei cred ca sunt prin Bahamas deja.

Am impresia ca am vid in cap si ca nu pot gandi. Sincer va spun ma simt de-a dreptul retardata iar cele mai simple lucruri mi se par ciudate si complicate.

Este oficial! Am obosit iar acest an a fost unul incarcat. Inca este devreme sa fac un rezumat al acestui an dar simt nevoia sa ma exprim intr-un fel sau altul.

Am vrut sa scriu parerea mea despre filmul Inferno dar nu reusesc. Simt ca am cuvintele blocate undeva intr-un cufar pe fundul oceanului si nu imi gasesc echipamentul de scafandru ca sa le eliberez de acolo.

As putea spune, daca imi permite-ti aceasta comparatie, ca sunt precum Titanicul lovit de aisberg. Amortita, obosita, morocanoasa si fara energie. Cu toate asta sunt plina de idei pentru proiecte ce asteapta sa prinda viata pentru anul viitor.

Sunt intr-o lupta continua cu mine si ma simt prinsa la mijloc intr-un razboi intre eu cea obosita care tanjeste dupa odihna si eu cea dornica de a face lucruri.

Sper sa ne mai auzim pana la sfarsitul anului si sa imi recuperez si eu neuronii cat de cat.

Spor sa aveti in aceasta saptamana!

Sursa imagine: Google Images

 

Dreptul la cuvant

Din nou am ajuns sa avem dreptul la cuvant… Noi, poporul roman avem dreptul sa ne facem auziti duminica la sectiile de votare.

Stiu ce o sa imi spuneti “de ce sa imi mai bat capul pentru ca toti sunt la fel”. Da, stiu dar anul acesta ai ocazia sa participi la viitorul tarii pentru urmatorii ani. Anul acesta ai dreptul sa iti spui parerea. Poate lucrurile nu vor iesi asa cum iti doresti dar asta nu inseamna ca trebuie sa stai acasa si sa nu mergi la vot. Este dreptul tau!

Este dreptul tau sa mergi la urna de vot si sa decizi cui vrei sa dai votul tau. Este dreptul tau sa dai votul tau persoanei/partidului care crezi tu ca iti va reprezenta cel mai bine interesele. Este dreptul tau sa iti anulezi votul daca asta simti. Este simplu sa faci asta 2 stampile pe buletinul de vot si ai rezolvat problema.

Este dreptul tau sa votezi iar daca alegi sa nu te folosesti de el… Ei, bine atunci nu te plange si accepta faptul ca ai o parte din vina pentru ceea ce se va intampla in urmatorii ani cu tara asta. De ce? Pentru ca nu ai facut nimic, absolut nimic.

De cele mai multe ori un vot face diferenta dragilor!

Mergeti la vot si spuneti-va parerea.

 

Lucrurile se schimba

Suntem un amestec de sentimente si evenimente iar asta se transpune in comportamentul nostru de zi cu zi.

Suntem intr-o continua schimbare iar acest lucru se observa doar atunci cand ajung in locuri ce obisnuiau sa fie parte din tine sau ajungi sa intalnesti oameni cunoscuti dupa o perioada lunga in care nu v-ati mai vazut. Abia atunci ajungi sa observi ca lucrurile nu mai sunt la fel. Tu nu mai esti la fel… Transformarea face parte din noi si ma bucura acest lucru pentru ca in acest fel evoluam si crestem, devenim mai buni sau mai putin buni, invatam ce ne place si ce nu ne place si incepem sa punem mai mult accent pe ceea ce conteaza cu adevarat pentru noi.

De fiecare data cand am ocazia sa ma intorc in timp si spatiu si constat ca nu mai sunt aceasi persoana si ca m-am maturizat, ma bucur pentru ca ajung sa constat ca fac ceva bine in activitatea mea zilnica care duce  la o crestere a mea ca om. Tin sa cred ca toate schimbarile prin care trec ma duc catre o versiune mai buna a mea si sper ca in timp – undeva in viitor – sa constat ca aceste cuvinte au inca valoare si ca nu am renuntat la a ma dezvolta si a lupta pentru dorintele mele.

Lista cu dorinte este lunga si pas cu pas va trebui sa ma indrept spre a le pune in realitate. Nu, nu este vorba de sfarsitul unui nou an. Este vorba de acei mici pasi pe care i-am facut in acest an si pe care ar trebui sa ii constientizez. Acei pasi care m-au adus unde sunt astazi si care m-au facut sa cresc inca putin.

Va doresc sa realizati in fiecare zi un pas, oricat de micut, care sa va duca la o versiune mai buna a voastra!

O seara frumoasa sa aveti!