Ce poti face cadou unei femei?

Vine perioada cadourilor si toata lumea se agita sa gaseasca cadoul perfect pentru persoanele dragi.

Zilele acestea am stat sa ma gandesc de ce lucruri as avea eu nevoie si ce as vrea sa primesc de la cei dragi. Mereu am fost adepta cadourilor utile si nu mi-a placut niciodata sa dau banii de lucruri simbolice de care nu se poate folosi destinatarul asa ca incerc sa aflu ce ii lipseste sau ce si-ar dori.

Uite o lista de cadouri utile pe care le poti face unei persoane apropiate din viata ta.

  1. Kit de epilare cu ceara – daca sti ca este o persoana practica care se ingrijeste acasa si ar avea nevoie de ajutor in optimizarea ritualului de ingrijire.

kit-epilare-ceara-master-line-cadou-rezerva-ceara-aplicator-ingust_83832532. Un set de pensule de machiaj care sa o ajute sa obtina machiajul perfect in orice zi.

set-12-pensule-machiaj-din-par-natural-fraulein38-premium-edition_83809443. Parfumul preferat – sigur se va bucura sa primesca o noua sticluta din aroma preferata

dolce-gabbana-the-one-set-cadou-i___7paco-rabanne-lady-million-set-cadou-i___64. Un set cadou pentru relaxare – pentru o pauza de relaxare la finalul unei zile agitate.

bohemia-gifts-cosmetics-lavender-set-cosmetice-ii___11bohemia-gifts-cosmetics-lavender-set-cosmetice-iii___9

5. O carte care sa o poarte intr-o aventura departe de rutina zilnica

51oct9gnrjL._SX322_BO1,204,203,200_oamenii-fericiti-citesc-si-beau-cafea_1_fullsize

Spor la cumparaturi! 🙂

Advertisements

Jucarii pentru copii

Se apropie Craciunul iar supermarketurile au inceput sa scoata din depozit muntii de jucarii din dotare. M-am uitat zilele acestea la marele raion care te loveste de cum intri intr-un anumit supermarket si incercam sa imi amintesc ce jucarii aveam eu cand eram mica.

Papusi, ursuleti, masinute, figurine de actiune si tot felu de kituri pentru a da viata imaginatiei unui copil. Am gasit un fier de calcat care puteam sa jur ca este unul adevarat si a ajuns din greseala la raionul jucarii.

Imi amintesc ce jucarii aveam cand eram mica si parca nu erau asa de reale si complexe. Aveam un fier de calcat mic si din fier mostenit de la ceva verisoare mai mari decat mine si un set de vase de bucatarie alcatuit in mare parte din cutii goale de la diverse alimente.

Astazi iti poti cumpara o bucatarie intreaga de jucarie si toate piesele sunt copie fidela a componentelor dintr-o bucatarie reala.

Am multe amintiri din vremea cand intindeam patura in fata blocului si ma jucam cu celelalte fete de la bloc tot felul de jocuri si multe lucruri erau imaginare fara sa existe si un ehivalent fizic. Va amintiti celebra replica ”sa zicem ca…?”.  Pentru noi acest ”sa zicem ca….” insemna multe. Sa zicem sa vi de la servici si ai o servieta sau sa zicem ca ai un calcutator si de fapt era o cutie de la bomboanele de ciocolata primite de mama la diverse ocazii. Astazi ai un mini laptop care si face chestii.

Poate sunt nostalgica dar simt ca imi foloseam mult mai mult imaginatia in vremea copilariei decat o fac copii din ziua de astazi. Noi eram capabili sa transformam o banala cutie de carton intr-un avion daca era necesar pentru jocul nostru si nu ne deranja ca nu era o macheta adevarata.

Papusile mele Barbie care erau o imitatie veritabila a celebrei papusi Barbie pentru ca nu oricine isi permitea in anii 90 sa cumpere o Barbie originala aveau piscina facuta din cuburi Lego si masina din papucii de casa.

Imi este dor de acele vremuri simple si as vrea sa mai trec o data prin acea perioada dar sunt sigura ca atunci cand o sa am copii tehnologia o sa fie si mai evoluata iar jucariile vor fi si mai complexe iar nepotii o sa rada de mine cand o sa le povestesc cum copiam melodii de la radio pe caseta si cum o derulam cu un creion.

Frumoase vremuri dar astept sa descopar frumusetea vremurilor prezente si viitoare 🙂

Evolutie?

Sunt perioade cand devin constienta de lucrurile ce se petrec in jurul meu. Observ oamenii si comportamentul lor ceea ce iti trezeste anumite curiozitati.

Zilele trecute eram in trece prin mall cand imi atrage atentia o actiune dintr-un magazin de perdele si covoare. O doamna incerca sa cumpere o perdea pentru o prietena, cred, in timp ce prietena se afla la telefon. Mi-a atras atentia toata actiunea deoarece nu am analizat pana atunci cat de mult s-au schimbat lucrurile fata de acum cativa ani. Faptul ca nu mai trebuie sa fii acolo fizic ca sa iti poti cumpara un obiect cumva ma intristeaza dar ma si bucura. Sunt sentimente contradictorii ce apar din cauza ca ma gandesc la cum cresc copiii din ziua de astazi. Acestia sunt atat de obisnuiti cu tehnologia incat nu sunt capabili sa faca diferenta intre senzatii si sa le aprecieze corespunzator.

Suntem legati de toate device-urile pe care le detinem iar viata noastra se desfasoara doar in jurul lor. Sunt momente in care mi-as dori sa ma mut intr-un loc lipsit de conexiune cu tehnologia si sa  imi petrec timpul asa cum o faceau bunicii o data dar nu stiu cat de mult as rezista.

Consideram tehnologia o evolutie? Este o evolutie dar as tinde sa spun ca este si un regres. Facem un regres ca oameni cu sentimente si ne indepartam de la natura noastra de fiinte sociale.

Inca ma bucur de senzatia de a merge la cumparaturi si a simti produsul in mana mea si ma gandesc ca nu as putea accepta sa imi faca altcineva cumparaturile.

Oare evolutia asta inseamna sa ne schimbam natura? Sa devenim robotizati si contopiti cu tehnologia? Apar tot mai multe afaceri care te scutesc de povara cumparaturilor si iti aduc tot ce iti doresti la usa sau care iti ofera posibilitatea de a vedea ce inseamna viata la tara cu o ograda plina de animale.

Ma gandesc cat de mult s-au chinuit unii sa plece din zona rurala si sa ajunga la oras ca sa duca o viata mai buna iar acum platesc bani ca sa se intoarca inapoi chiar si pentru un concediu. Ironic, nu?

Am evoluat pentru ca suntem conectati tehnologic dar cat de evoluati suntem ca si natura umana?

 

Prea multe de zis…

Prea multe de zis si prea putine cuvinte… Asta este senzatia mea de o vreme incoace.

Am senzatia ca am prea multe de zis si prea putine cuvinte la dispozitie (nu aruncati cu DEX-ul dupa mine ca nu ajuta).

Sunt perioade cand ajung sa simt o stare de dezamagire profunda cauzata de tot ce este in jurul meu, ma rog aproape tot. Ma simt dezamagita de oameni si de destine. Ma uit in jurul meu si vad oameni cu o fericire aparenta si o tristete mare in ochi. Tot in jurul meu ii vad si pe cei frustrati de propria lor viata care incep sa scuipe venin in jurul lor.

Stau si ma intreb, de ce simti nevoia sa ii vezi pe cei din jurul tau simtindu-se mizerabil? De ce oamenii sunt atat de slabi si cedeaza in fata dezamagirilor si a frustrarilor si singurul mod in care pot alunga singuratatea in care se afla este prin a-i face si pe cei din jur sa se simta la fel de dezamagiti si frustrati?

De unde exista atata rautate in natura umana? Stiu ca proverbele romanesti sunt cu nemiluita in directia asta. De ce sa moara capra mea cand poate sa moara capra vecinului, nu?

Ma uit la copii mici si la inocenta din ochii lor si ma intreb de ce ii invatam sa fie posesivi si egoisti cu lucrurile lor. De ce primim sfaturi legate de cum sa obtinem ceea ce ne dorim indiferent ce obstacole? Se intampla ca acele obstacole sa fie oameni cu sentimente si emotii pe care ii ranim profund in procesul nostru de a obtine un bine personal care de cele mai multe ori se intampla sa fie ceva cu totul lipsit de logica, importanta sau cu o valoare reala.

Obtinem o functie sau un lucru material mult dorit si automat uitam sa mai fim oameni? Refuz sa cred ca suntem atat de defecti ca si specie si atat de superficiali.

Numiti-ma idealista dar imi doresc sa vad ca nu am uitat cum sa fim oameni si ca mai putem fi rationali macar din cand in cand. Gresesc? Voi nu v-ati dori sa vedeti ca in jurul vostru nu este o jungla si ca oamenii sunt totusi fiinte rationale?

 

Who you are

Melodia lui Mihail este pe repeat de cateva zile, saptamani chiar. Imi da o stare de bine intreaga melodie iar mesajul mi se pare diferit de tot ceea ce exista pe piata muzicala romaneasca in acest moment.

Poate ma aflu eu intr-o zona emotionala ciudata care ma face sa consider melodia geniala dar sincer nu imi pasa. Singurul gand pe care il am este chiar titlul melodiei, Cine esti?

Cine esti? Ai avea curajul sa ii spui unui strain cine esti cu adevarat? Cati dintre noi am avea curajul sa lasam orice bariera si masca sa dispara si sa lasam adevaratul „eu” sa iasa la suprafata?/

Ma intreb cum ar arata lumea asta daca am lasa la o parte macar pentru 5 minute mastile pe care le purtam zilnic in diverse situatii si ne-am comporta asa cum suntem cu adevarat. Ce s-ar intampla daca am spune ceea ce credem cu adevarat in loc sa spunem ceea ce este social acceptat?

Dar mai bine lasam intrebarile profunde si fara raspuns si il ascultam pe Mihail cum ne incanta urechile si sufletul cu o melodie plina de emotie 🙂

Alo! Planeta mama?

Alo! Planeta mama? Cand vi sa ma iei de pe Terra?

De cateva zile am ajuns sa ma intreb unde imi este planeta mama pentru ca nu simt ca Terra este locul potrivit pentru mine.

Stiti vorba aceea, ”Opriti planeta! Vreau sa cobor…”. Cam asa ma simt si eu.

Am obosit sa caut scuze oamenilor si modalitati de a nu ma lasa afectata de ce se intampla in jurul meu. Este absolut frustant sa fi pus in situatii penibile in fiecare zi si cu toate astea sa trebuiasca sa respiri adanc si sa gasesti o solutie sa treci peste fara a avea o reactie fireasca asupra situatiei.

Singura explicatie pe care o pot gasi la frustrarile create zilnic din cauza oamenilor din jurul meu este ca nu apartin acestei planete. Oriunde m-as duc tot dau de oameni picati de pe luna si rupti de realitate dar cu putere de decizie.

Mi s-a mai spus ca am asteptari prea mari de la oameni care nu pot multe dar refuz sa imi cobor standardele doar pentru ca ar fi prea pretentioase.

M-am saturat de oameni mediocrii care nu fac nimic sa isi depaseasca conditia si nici sa iasa din prostia in care s-au afundat singuri zi dupa zi. M-am saturat ca genul acesta de persoane sa aiba optiunea de a-mi decide si influenta mie viata si viitorul. Am obosit sa ascult cu rabdare si intelegere orice prostie debitata de inapti rupti de realitate.

Da, ma chinui sa imi contactez planeta mama ca sa vina dupa mine dar pana atunci sper ca lucrurile sa se schimbe in bine. Sper, totusi, ca mai exista o farama de speranta si lumea asta va incepe sa fuctioneze la parametrii normali.

 

Prea multe idei, prea putin timp

Am inceput anul cu o criza de timp. Trist, nu ii asa?

Neuronul meu s-a trezit din hibernare pe sfarsitul anului 2016 si a inceput sa produca idei, multe idei fara sa tina cont ca ziua are 24 de ore si nu dispun de toate.

Am inceput anul 2017 bine as putea spune datorita ideilor pe care le am si incep incet sa le pun in practica dar… Un  mare „dar” apare in fiecare zi datorita faptului ca ma simt obosita si coplesita de cantitatea de lucruri pe care le am de facut.

Sunt precum un copil mic care isi doreste o jucarie si o vrea acum. Nu are rabdare sa mai astepte si nici nu pare sa isi linisteasca emotiile interioare dar nici neuronul nu il poate scoate din ritmul alerg de coacere a ideilor.

Este obositor sa iti doresti anumite lucruri in viata ta si sa trebuiasca sa astepti desi sti ca asteptarea este un lucru bun si recomandat.

Mi se pare interesant cum functioneaza creierul uman, o parte sare de entuziasm iar cealalta isi da ochii peste cap pentru ca s-a saturat sa ii tot explice celeilalte ca trebuie sa se tempereze si sa ia lucrurile cu calm.

Este greu sa fi om si mai ales unul cu idei….

Momentul acela cand…

Momentul acela cand realizezi cat de scurta este viata. Stiu ca este Craciunul si ca ar trebui sa scriu ceva frumos si dragut dar din pacate nu am decat un singur gand in minte.

Cat de scurta este viata si cat de mult ne plangem de lucrurile neimportante din viata noastra. Nu am patit nimic care sa ma duca cu gandul la aceasta intrebam din fericire dar din nefericire cineva si-a perdut sotul si tatal copilului.

Sincer sa fiu am ramas blocata si socata iar un gand mi-a venit rapid in minte: cat de scurta este viata. Am avut acel moment cand m-am simtit prost pentru ca ma plang de lucrurile care nu merg asa cum vreau eu sau de faptul ca nu mi pot cumpara tot ceea ce vreau atunci cand vreau.

Noi, oamenii, suntem niste copii mari si rasfatati care nu stim sa apreciem ceea ce avem si ne luptam zi de zi pentru a avea ceva ce credem ca ne va multumi. Ne plangem ca avem cate o zi proasta la lucru fara sa ne gandim ca altii nu au cu ce isi cumpara de mancare. Ne plangem ca nu ne permitem sa ne cumparam haine de firma de ultima moda dar uitam ca altii nu au cu ce se imbraca. Ne plangem constant ca ne lipsesc lucruri materiale dar uitam sa deschidem ochii si sa multumim pentru ceea ce avem in jurul nostru.

Ne lipseste acel moment cand suntem recunoscatori pentru familia noastra si pentru faptul ca sunt toti bine si pe langa noi. Ne lipseste acel moment cand realizam ca putem trai si fara anumite lucruri materiale si sa fin recunoscatori pentru faptul ca suntem sanatosi si avem putere sa construim tot ceea ce ne dorim.

Am mai spus acest lucru si am sa il mai repet si acum alergam dupa bani ca sa avem lucruri materiale iar acest lucru ne distruge sanatatea si nu mai ajungem sa ne bucuram de acele lucruri materiale.

Va doresc sa aveti parte de Sarbatori minunate alaturi de cei dragi voua si sa le spune-ti macar acum cat de mult valoreaza pentru voi!

Photo