Un rucsac si o mie de vise

Mi-am imaginat de multe ori cum ar fi daca ar bate cineva la usa mea si mi-ar spune: ” Ai exact 5 ore sa iti faci bagajele pentru ca vei pleca in calatoria vietii tale!”

Astazi ma aflu in mijlocul camerei cu bagajul pe jumatate facut si visez precum o copila, visez la tot ce voi vizita in mica mea vacanta exotica. Visul meu de a descoperi Iordania s-a indeplinit datorita circuitelor Christian Tour.

Am intrat la ei pe site si am ales circuitul Iordania Experience care im permite sa explorez acest loc misterios timp de 9 zile.

Wadi-Rum-Valea-Lunii-Iordania.jpg

Voi lua zborul din Bucuresti catre Amman dupa care va incepe aventura de 9 zile. Programul este deja stabilit iar pulsul meu o ia razna numai la gandul ca voi putea sa pasesc pe scarile Templului lui Zeus dar ma voi putea imagina traind in vremuri medievale in timp ce vizitez cetatea Qala at el-Rabbad, din Ajloun.

In zilele ce urmeaza o sa vizitam tot ce se poate in drum spre Marea Rosie si Marea Moarta. Facem o oprire distractiva la Marea Rosie pentru a ne bucura de blandetea vremii si de racoarea apei dupa o vizita in desert.

In ultima zi ma intorc acasa cu o multume de amintiri si energie pentru o noua aventura.

Sa nu va imaginati ca nu stiu care urmatoarea aventura. Imi place sa imi fac temele din timp si sa imi aleg destinatiile cu grija pentru a nu rata nici o locatie superba de pe lista de to-do.

Noua aventura este mai mult o provocare. Provocarea de a descoperi Farmecul Umbriei.

Assisi-Italia-Farmecul-Umbriei.jpg

Ce este Umbria poate va intrebati. Este frumoasa si misterioasa zona din Italia ce cuprinde si Roma. Ma vad deja plimbandu-ma pe strazile pline de istorie ale orasului si imaginandu-mi o zi din viata romanilor. Pentru ca imi place istoria voi merge sa vizitez Columna lui Traian si Piata Venetia.

Sejurul gasit de mine este de 7 nopti si cuprinde vizitarea ma multor orase: Roma, Vatican, Tivoli, Perugia si Orvieto. Dar cel mai important este ce voi avea ocazia sa explorez in aceste zile.

Voi avea ocazia sa ma plimb pe aceleasi strazi pe care alta data s-a scris istorie si sa vizitez cladiri care au rezistat in fata razboaielor. Nu stiu voi ce locuri aveti in suflet dar eu as vrea sa descoper toate locurile misterioase ale planetei iar in acest moment am ocazia de a vizita Vaticanul – unul dintre cele mai misterioase locuri din punctul meu de vedere.

As  vrea sa am o masina a timpului si sa ma teleportez in trecut si sa urmaresc din umbra cum s-au construit marile monumente ale zilelor noastre. As vrea sa vad cum s-a construit Catedrala Gotica din Orvieto care se impune prin arhitectura sa elaborata.

Italia este frumoasa si misterioasa iar Umbria are o comoara ascunsa la vedere ce asteapta sa fie descoperita de fiecare dintre noi.

Va mai spun secret la final de poveste. Urmatoarea destinatie de pe lista mea este Japonia- Tara Soarelui Rasare.

Lake-Ashi-langa-Muntele-Fuji-Japonia-Tara-Soarelui-Rasare.jpg

Japonia este o locatie la care visez de multa vreme. Cultura budista si arhitectura japoeza mi se par fascinate si as putea sa ma pierd acolo cu anii pentru a descoperi pana si cel mai mic detaliu al acestei culturi.

Chiar daca nu ma pot sa stau acolo o perioada lunga de timp, ma multumesc cu un sejur de 9 zile care imi va permite sa descopar o mica parte din Japonia. Prima oprire va fi Tokyo unde voi putea vizita cel mai vechi templu budist de aici – Templul Asakusa Kannon si gradina Palatului Imperial din Tokyo de unde sper sa ma incarc cu multa energie pozitiva si pace interioara.

Serujul imi va permite sa vizitez Kyoto si Osaka de unde voi putea descoperii frumusetea muntilor Fiji si impunatoarea statuie a lui Budha care are 15 m inaltime si cantareste 400 de tone.

Abia astept sa va povestesc cat mai detaliat cum este sa te afli in misterioada Iordania, in misterioasa Umbrie sau in insorita Japonie.

*Disclaimer! Acest articol participa la concursul Super Blog 2018

 

Advertisements

O societate normala sau anormala?

O societate normala sau anormala? Asta este intrebarea…

Nu ma refer la scena politica ci la faptul ca aceasta tara nu stie cum sa integreze in societate persoanele cu dizabilitati. Poate va intrebati de ce simt nevoia sa filosofez despre bine si rau.

Simt nevoia pentru ca am ajuns la saturatie cand vine vorba de nepasare si nesimtire. Am sa va dau urmatorul exemplu, parcarea unei companii cu un loc dedicat persoanelor cu dizabilitati aproape de intrarea in curtea firmei asa cum este normal. Pana aici toate bune si frumoase, da?

Da, toate bune si frumoase pana cand ajungi sa pazesti acel loc pentru a nu lasa persoanele perfect capabile din punct de vedere fizic sa nu parcheze pe acel loc. O sa imi spuneti ca locul nu este marcat si de unde sa stie omu. Ei, bine locul este cat se poate de bine marcat iar semnul este fix in fata masinii atunci cand parchezi.

Problema este ca suntem nepasatori si oamenii ignora acel semn si parcheaza de parca ar avea tot dreptul din lume sa faca acest lucru. Parcheaza fara sa se gandeasca ca o persoana cu handicap ar putea avea nevoie de acel loc de parcare.

Am permis de conducere si conduc zilnic dar de 7 ani de cand conduc nu m-am ganditi nici macar o secunda sa imi parchez masina pe un loc special din comoditate. Da, am mai parcat masina in zone nepermise pana am intrat la farmacie 2 minute dar am avut grija sa nu incurc circulatia. Evit sa parchez in intersectie ca alti bizoni care nu se gandesc ca incurca colegii de trafic.

Stau si ma gandesc de ce nu reusim sa gasim o modalitate de a integra persoanele cu dizabilitati in societate. Cand ati vazut ultima data o renovare de trotuar si construirea unei rampe pentru carucioare? Cand ati auzit ultima data de o companie care a fost penalizata pentru ca accesul in cladire nu este adaptat pentru persoane cu dizabilitati?

Mai mult cand ati atras atentia unui om ca a luat sansa unui om cu dizabilitati de a se bucura de un drept castigat prin conditia sa si de a se simti parte a unei societati umane?

Imi pun intrebarea daca oamenii care nu tin cont de faptul ca exista si persoane cu nevoi speciale cunosc cat de greu este sa iti faci curaj sa iti accepti conditia si sa ai ambitia de a-ti continua viata intr-un mod cat mai normal posibil.

Astazi mi-am aminti de un mic exercitiu din facultate care avea ca scop exact acest lucru, observarea facilitatilor existente in oras pentru persoane cu handicat si sa tragem concluzii.

Sunt curioasa cati dintre voi, cei care citit acest articol, sunteti parinti sau aveti copilasi in familie si le-ati explicat vreodata de ce este important sa nu discriminam persoanele care din punct de vedere fizic sau psihic nu sunt la fel ca noi.

Scoala te invata sa calculezi, sa citesti si sa scrii dar adevarata educatie porneste de acasa si pentru asta va propun un mic exercitiu – luati la plimbare copilasul din dotare (copilul vostru, nepotul sau copilul vecinului) si mergeti cu el pe strada si veti observa ca lumea lui este construita doar din oameni ”corecti” din punct de vedere fizic. Acest copil va creste fara sa constientizeze cati oameni cu nevoi speciale exista in tara/orasul/cartierul lui deoarece majoritatea sunt blocati in casa.

Pe final va las cu o rugaminte, incercati sa constientizati cat de multa nevoie cu persoanele cu dizabilitati de noi pentru a se simti partea a unei societati umane si ca toti avem drepturi egale atunci cand vine vorba de a-ti trai viata.

 

Unde a disparut bunul simt?

Image result for jerk

Aparent anul 207 se incheie pentru mine cu acelasi sentiment de dezamagire. Sunt dezamagita de oamenii acestui colt de planeta numit Romania.

Va spun sincer ca am obosit sa intru in magazin/ benzinarie si sa dau peste oameni nesimtiti care se simt indreptatiti sa te jicneasca in orice minut chiar si fara motiv.

M-am saturat sa ma lovesc de oameni neprofesionisti care nu isi rezerva 2 minunte pentru a analiza impactul actiunilor lor asupra oamenilor din jur. La fel cum m-am saturat sa ma comport frumos si decent cu toata lumea indiferent daca merita sau nu.

M-am decis ca in noul an sa invat sa intorc oamenilor acelasi tip de comportament. Incepand cu 2018 nu voi mai lasa de la mine si nu voi mai trece cu vederea nesimtirea si lipsa de profesionalism. Voi incepe sa taxez oamenii dupa cum merita si toate astea din cauza unui an plin de evenimente neplacute.

Am avut un an plin de evenimente neplacute care m-au facut sa cred ca sunt anormala si ca bunul simt este un defect.

Un an intreg am primit comenzile de mancare in scarba si sila cu ochi dati peste cap pentru am indraznit sa deranjez oamenii in timpul programului lor de lucru. Mi s-au dat raspunsuri lipsite de orice bun simt si mi s-au inchis usi in fata desi nu aveau niciun drept. Au fost zile cand am plans de nervi si umilinta din cauza unui sistem corupt si a unor oameni care s-au decis sa fie medici din motive total gresite.

Insa cea mai recenta intamplare a avut loc intr-o statie Petrom unde „doamna” de la caserie s-a decis sa ma numeasca figuranta si sa tipe la mine pentru ca stateam deja de 10 minute la coada si i s-a parut ca ma uit ciudat la ea. Nu stiu de cate ori ati patit ca un om complet strain sa se lege de voi fara absolut niciun motiv. Am incercat sa sun la numerele de pe site-ul Petrom si sa fac reclamatie dar surpriza nu raspunde nimeni.

Nu stiu de ce ne miram de generatiile noi, de copiii care acum cresc sub ochii nostri ca nu sunt educati si ca le lipseste bunul simt cand ei nu fac altceva decat sa preia comportamentul nostru, al adultilor.

Astazi am zis ca un an plin de nesimtire este suficient si ca daca acesta este secretul supravieturii in tara noastra scumpa si draga atunci si eu voi face la fel. Voi uita ca poate omul care astazi mi-a vorbit urat are o zi proasta si ca de fapt nu a fost cu intentie. Voi uita ca omul care trebuia sa imi livreze mancarea a intarziat din cauza ca trebuia sa isi duca copilul la scoala si imi arunca o replica tampita si repezita de parca tot eu sunt de vina si voi incepe sa penalizez. Voi face reclamatii peste tot unde o sa pot iar unde nu voi putea voi gasi alte modalitati.

M-am decis ca daca vreau sa vad o schimbare in tara asta atunci va trebui sa incep si eu sa fac ceva. De azi inainte nu ma va mai interesa cati copii are acasa doamna de la caserie si nu ma voi mai gandi ca poate reclamatie mea o va face sa isi piarda locul de munca sau o parte din salar.

AJUNGE! Ajunge cu nesimtirea si cu lipsa de profesionalism! Ajunge cu acest comportament de 2 bani! Ajunge cu impresia ca meritam sa fim calcati in picioare de oricine si orice!

As fi vrut sa inchei anul cu un post optimist si pozitiv dar se pare ca nu se poate.

Pana la urmatoarea intalnire va urez un An Nou Fericit si multa sanatate!

Ce poti face cadou unei femei?

Vine perioada cadourilor si toata lumea se agita sa gaseasca cadoul perfect pentru persoanele dragi.

Zilele acestea am stat sa ma gandesc de ce lucruri as avea eu nevoie si ce as vrea sa primesc de la cei dragi. Mereu am fost adepta cadourilor utile si nu mi-a placut niciodata sa dau banii de lucruri simbolice de care nu se poate folosi destinatarul asa ca incerc sa aflu ce ii lipseste sau ce si-ar dori.

Uite o lista de cadouri utile pe care le poti face unei persoane apropiate din viata ta.

  1. Kit de epilare cu ceara – daca sti ca este o persoana practica care se ingrijeste acasa si ar avea nevoie de ajutor in optimizarea ritualului de ingrijire.

kit-epilare-ceara-master-line-cadou-rezerva-ceara-aplicator-ingust_83832532. Un set de pensule de machiaj care sa o ajute sa obtina machiajul perfect in orice zi.

set-12-pensule-machiaj-din-par-natural-fraulein38-premium-edition_83809443. Parfumul preferat – sigur se va bucura sa primesca o noua sticluta din aroma preferata

dolce-gabbana-the-one-set-cadou-i___7paco-rabanne-lady-million-set-cadou-i___64. Un set cadou pentru relaxare – pentru o pauza de relaxare la finalul unei zile agitate.

bohemia-gifts-cosmetics-lavender-set-cosmetice-ii___11bohemia-gifts-cosmetics-lavender-set-cosmetice-iii___9

5. O carte care sa o poarte intr-o aventura departe de rutina zilnica

51oct9gnrjL._SX322_BO1,204,203,200_oamenii-fericiti-citesc-si-beau-cafea_1_fullsize

Spor la cumparaturi! 🙂

Jucarii pentru copii

Se apropie Craciunul iar supermarketurile au inceput sa scoata din depozit muntii de jucarii din dotare. M-am uitat zilele acestea la marele raion care te loveste de cum intri intr-un anumit supermarket si incercam sa imi amintesc ce jucarii aveam eu cand eram mica.

Papusi, ursuleti, masinute, figurine de actiune si tot felu de kituri pentru a da viata imaginatiei unui copil. Am gasit un fier de calcat care puteam sa jur ca este unul adevarat si a ajuns din greseala la raionul jucarii.

Imi amintesc ce jucarii aveam cand eram mica si parca nu erau asa de reale si complexe. Aveam un fier de calcat mic si din fier mostenit de la ceva verisoare mai mari decat mine si un set de vase de bucatarie alcatuit in mare parte din cutii goale de la diverse alimente.

Astazi iti poti cumpara o bucatarie intreaga de jucarie si toate piesele sunt copie fidela a componentelor dintr-o bucatarie reala.

Am multe amintiri din vremea cand intindeam patura in fata blocului si ma jucam cu celelalte fete de la bloc tot felul de jocuri si multe lucruri erau imaginare fara sa existe si un ehivalent fizic. Va amintiti celebra replica ”sa zicem ca…?”.  Pentru noi acest ”sa zicem ca….” insemna multe. Sa zicem sa vi de la servici si ai o servieta sau sa zicem ca ai un calcutator si de fapt era o cutie de la bomboanele de ciocolata primite de mama la diverse ocazii. Astazi ai un mini laptop care si face chestii.

Poate sunt nostalgica dar simt ca imi foloseam mult mai mult imaginatia in vremea copilariei decat o fac copii din ziua de astazi. Noi eram capabili sa transformam o banala cutie de carton intr-un avion daca era necesar pentru jocul nostru si nu ne deranja ca nu era o macheta adevarata.

Papusile mele Barbie care erau o imitatie veritabila a celebrei papusi Barbie pentru ca nu oricine isi permitea in anii 90 sa cumpere o Barbie originala aveau piscina facuta din cuburi Lego si masina din papucii de casa.

Imi este dor de acele vremuri simple si as vrea sa mai trec o data prin acea perioada dar sunt sigura ca atunci cand o sa am copii tehnologia o sa fie si mai evoluata iar jucariile vor fi si mai complexe iar nepotii o sa rada de mine cand o sa le povestesc cum copiam melodii de la radio pe caseta si cum o derulam cu un creion.

Frumoase vremuri dar astept sa descopar frumusetea vremurilor prezente si viitoare 🙂

Evolutie?

Sunt perioade cand devin constienta de lucrurile ce se petrec in jurul meu. Observ oamenii si comportamentul lor ceea ce iti trezeste anumite curiozitati.

Zilele trecute eram in trece prin mall cand imi atrage atentia o actiune dintr-un magazin de perdele si covoare. O doamna incerca sa cumpere o perdea pentru o prietena, cred, in timp ce prietena se afla la telefon. Mi-a atras atentia toata actiunea deoarece nu am analizat pana atunci cat de mult s-au schimbat lucrurile fata de acum cativa ani. Faptul ca nu mai trebuie sa fii acolo fizic ca sa iti poti cumpara un obiect cumva ma intristeaza dar ma si bucura. Sunt sentimente contradictorii ce apar din cauza ca ma gandesc la cum cresc copiii din ziua de astazi. Acestia sunt atat de obisnuiti cu tehnologia incat nu sunt capabili sa faca diferenta intre senzatii si sa le aprecieze corespunzator.

Suntem legati de toate device-urile pe care le detinem iar viata noastra se desfasoara doar in jurul lor. Sunt momente in care mi-as dori sa ma mut intr-un loc lipsit de conexiune cu tehnologia si sa  imi petrec timpul asa cum o faceau bunicii o data dar nu stiu cat de mult as rezista.

Consideram tehnologia o evolutie? Este o evolutie dar as tinde sa spun ca este si un regres. Facem un regres ca oameni cu sentimente si ne indepartam de la natura noastra de fiinte sociale.

Inca ma bucur de senzatia de a merge la cumparaturi si a simti produsul in mana mea si ma gandesc ca nu as putea accepta sa imi faca altcineva cumparaturile.

Oare evolutia asta inseamna sa ne schimbam natura? Sa devenim robotizati si contopiti cu tehnologia? Apar tot mai multe afaceri care te scutesc de povara cumparaturilor si iti aduc tot ce iti doresti la usa sau care iti ofera posibilitatea de a vedea ce inseamna viata la tara cu o ograda plina de animale.

Ma gandesc cat de mult s-au chinuit unii sa plece din zona rurala si sa ajunga la oras ca sa duca o viata mai buna iar acum platesc bani ca sa se intoarca inapoi chiar si pentru un concediu. Ironic, nu?

Am evoluat pentru ca suntem conectati tehnologic dar cat de evoluati suntem ca si natura umana?

 

Prea multe de zis…

Prea multe de zis si prea putine cuvinte… Asta este senzatia mea de o vreme incoace.

Am senzatia ca am prea multe de zis si prea putine cuvinte la dispozitie (nu aruncati cu DEX-ul dupa mine ca nu ajuta).

Sunt perioade cand ajung sa simt o stare de dezamagire profunda cauzata de tot ce este in jurul meu, ma rog aproape tot. Ma simt dezamagita de oameni si de destine. Ma uit in jurul meu si vad oameni cu o fericire aparenta si o tristete mare in ochi. Tot in jurul meu ii vad si pe cei frustrati de propria lor viata care incep sa scuipe venin in jurul lor.

Stau si ma intreb, de ce simti nevoia sa ii vezi pe cei din jurul tau simtindu-se mizerabil? De ce oamenii sunt atat de slabi si cedeaza in fata dezamagirilor si a frustrarilor si singurul mod in care pot alunga singuratatea in care se afla este prin a-i face si pe cei din jur sa se simta la fel de dezamagiti si frustrati?

De unde exista atata rautate in natura umana? Stiu ca proverbele romanesti sunt cu nemiluita in directia asta. De ce sa moara capra mea cand poate sa moara capra vecinului, nu?

Ma uit la copii mici si la inocenta din ochii lor si ma intreb de ce ii invatam sa fie posesivi si egoisti cu lucrurile lor. De ce primim sfaturi legate de cum sa obtinem ceea ce ne dorim indiferent ce obstacole? Se intampla ca acele obstacole sa fie oameni cu sentimente si emotii pe care ii ranim profund in procesul nostru de a obtine un bine personal care de cele mai multe ori se intampla sa fie ceva cu totul lipsit de logica, importanta sau cu o valoare reala.

Obtinem o functie sau un lucru material mult dorit si automat uitam sa mai fim oameni? Refuz sa cred ca suntem atat de defecti ca si specie si atat de superficiali.

Numiti-ma idealista dar imi doresc sa vad ca nu am uitat cum sa fim oameni si ca mai putem fi rationali macar din cand in cand. Gresesc? Voi nu v-ati dori sa vedeti ca in jurul vostru nu este o jungla si ca oamenii sunt totusi fiinte rationale?

 

Who you are

Melodia lui Mihail este pe repeat de cateva zile, saptamani chiar. Imi da o stare de bine intreaga melodie iar mesajul mi se pare diferit de tot ceea ce exista pe piata muzicala romaneasca in acest moment.

Poate ma aflu eu intr-o zona emotionala ciudata care ma face sa consider melodia geniala dar sincer nu imi pasa. Singurul gand pe care il am este chiar titlul melodiei, Cine esti?

Cine esti? Ai avea curajul sa ii spui unui strain cine esti cu adevarat? Cati dintre noi am avea curajul sa lasam orice bariera si masca sa dispara si sa lasam adevaratul „eu” sa iasa la suprafata?/

Ma intreb cum ar arata lumea asta daca am lasa la o parte macar pentru 5 minute mastile pe care le purtam zilnic in diverse situatii si ne-am comporta asa cum suntem cu adevarat. Ce s-ar intampla daca am spune ceea ce credem cu adevarat in loc sa spunem ceea ce este social acceptat?

Dar mai bine lasam intrebarile profunde si fara raspuns si il ascultam pe Mihail cum ne incanta urechile si sufletul cu o melodie plina de emotie 🙂

Alo! Planeta mama?

Alo! Planeta mama? Cand vi sa ma iei de pe Terra?

De cateva zile am ajuns sa ma intreb unde imi este planeta mama pentru ca nu simt ca Terra este locul potrivit pentru mine.

Stiti vorba aceea, ”Opriti planeta! Vreau sa cobor…”. Cam asa ma simt si eu.

Am obosit sa caut scuze oamenilor si modalitati de a nu ma lasa afectata de ce se intampla in jurul meu. Este absolut frustant sa fi pus in situatii penibile in fiecare zi si cu toate astea sa trebuiasca sa respiri adanc si sa gasesti o solutie sa treci peste fara a avea o reactie fireasca asupra situatiei.

Singura explicatie pe care o pot gasi la frustrarile create zilnic din cauza oamenilor din jurul meu este ca nu apartin acestei planete. Oriunde m-as duc tot dau de oameni picati de pe luna si rupti de realitate dar cu putere de decizie.

Mi s-a mai spus ca am asteptari prea mari de la oameni care nu pot multe dar refuz sa imi cobor standardele doar pentru ca ar fi prea pretentioase.

M-am saturat de oameni mediocrii care nu fac nimic sa isi depaseasca conditia si nici sa iasa din prostia in care s-au afundat singuri zi dupa zi. M-am saturat ca genul acesta de persoane sa aiba optiunea de a-mi decide si influenta mie viata si viitorul. Am obosit sa ascult cu rabdare si intelegere orice prostie debitata de inapti rupti de realitate.

Da, ma chinui sa imi contactez planeta mama ca sa vina dupa mine dar pana atunci sper ca lucrurile sa se schimbe in bine. Sper, totusi, ca mai exista o farama de speranta si lumea asta va incepe sa fuctioneze la parametrii normali.