Alo! Planeta mama?

Alo! Planeta mama? Cand vi sa ma iei de pe Terra?

De cateva zile am ajuns sa ma intreb unde imi este planeta mama pentru ca nu simt ca Terra este locul potrivit pentru mine.

Stiti vorba aceea, ”Opriti planeta! Vreau sa cobor…”. Cam asa ma simt si eu.

Am obosit sa caut scuze oamenilor si modalitati de a nu ma lasa afectata de ce se intampla in jurul meu. Este absolut frustant sa fi pus in situatii penibile in fiecare zi si cu toate astea sa trebuiasca sa respiri adanc si sa gasesti o solutie sa treci peste fara a avea o reactie fireasca asupra situatiei.

Singura explicatie pe care o pot gasi la frustrarile create zilnic din cauza oamenilor din jurul meu este ca nu apartin acestei planete. Oriunde m-as duc tot dau de oameni picati de pe luna si rupti de realitate dar cu putere de decizie.

Mi s-a mai spus ca am asteptari prea mari de la oameni care nu pot multe dar refuz sa imi cobor standardele doar pentru ca ar fi prea pretentioase.

M-am saturat de oameni mediocrii care nu fac nimic sa isi depaseasca conditia si nici sa iasa din prostia in care s-au afundat singuri zi dupa zi. M-am saturat ca genul acesta de persoane sa aiba optiunea de a-mi decide si influenta mie viata si viitorul. Am obosit sa ascult cu rabdare si intelegere orice prostie debitata de inapti rupti de realitate.

Da, ma chinui sa imi contactez planeta mama ca sa vina dupa mine dar pana atunci sper ca lucrurile sa se schimbe in bine. Sper, totusi, ca mai exista o farama de speranta si lumea asta va incepe sa fuctioneze la parametrii normali.

 

Normal sau anormal?

Am impresia ca traiesc intr-o lume anormala….

Totul este pe repede inainte…Nu ajung bine la birou ca deja se face ora 4 si trebuie sa plec acasa. Zilele astea am avut noroc cu colegii care m-au scos din transa ca sa imi aminteasca ca e timpul sa iau o pauza si sa plec acasa…

Nu stiu cat de normal este sa pierzi notiunea timpului si sa acumulezi atat de multe in neuronul deja obosit si plictisit incat sa nu fi capabil sa iti amintesti ce ai facut in ultimele 24 de ore.

De multe ori stau pe scaunul din autobuzul care ma duce spre casa de la job si ma gandesc la ce am facut in 8 ore de munca si constat ca nu am facut mare lucru sau poate ca am facut dar viteza la care se desfasoara totul nu imi permite sa realizez importanta lucrurilor pe care le fac.

Simt ca este anormal sa nu construiesc ceva pentru mine, pentru sufletul meu…

Parca ma uit la mine de undeva de departe si constat cu tristete ca pierd timpul intr-un mod deloc util pentru starea mea sufleteasca, pentru sipirtul meu…

As vrea sa am timpul si energia necesara sa fac ceea ce imi place…sa citesc, sa scriu despre toate tampeniile care se petrec in jurul meu, sa fac poze, sa invat editarea grafica – sa stau mai mult timp in natura….off cate se aduna…

Sunt intr-o fuga continua dar fara o destinatie anume….Fug, fug, fug….

Spune tu, cititorule, cum e lumea ta, anormala ca si a mea?

Sau poate asa arata o lume normala si eu sunt cea anormala? Hmmm…greu de spus

 

 

Photo: Google images