Evolutie?

Sunt perioade cand devin constienta de lucrurile ce se petrec in jurul meu. Observ oamenii si comportamentul lor ceea ce iti trezeste anumite curiozitati.

Zilele trecute eram in trece prin mall cand imi atrage atentia o actiune dintr-un magazin de perdele si covoare. O doamna incerca sa cumpere o perdea pentru o prietena, cred, in timp ce prietena se afla la telefon. Mi-a atras atentia toata actiunea deoarece nu am analizat pana atunci cat de mult s-au schimbat lucrurile fata de acum cativa ani. Faptul ca nu mai trebuie sa fii acolo fizic ca sa iti poti cumpara un obiect cumva ma intristeaza dar ma si bucura. Sunt sentimente contradictorii ce apar din cauza ca ma gandesc la cum cresc copiii din ziua de astazi. Acestia sunt atat de obisnuiti cu tehnologia incat nu sunt capabili sa faca diferenta intre senzatii si sa le aprecieze corespunzator.

Suntem legati de toate device-urile pe care le detinem iar viata noastra se desfasoara doar in jurul lor. Sunt momente in care mi-as dori sa ma mut intr-un loc lipsit de conexiune cu tehnologia si sa  imi petrec timpul asa cum o faceau bunicii o data dar nu stiu cat de mult as rezista.

Consideram tehnologia o evolutie? Este o evolutie dar as tinde sa spun ca este si un regres. Facem un regres ca oameni cu sentimente si ne indepartam de la natura noastra de fiinte sociale.

Inca ma bucur de senzatia de a merge la cumparaturi si a simti produsul in mana mea si ma gandesc ca nu as putea accepta sa imi faca altcineva cumparaturile.

Oare evolutia asta inseamna sa ne schimbam natura? Sa devenim robotizati si contopiti cu tehnologia? Apar tot mai multe afaceri care te scutesc de povara cumparaturilor si iti aduc tot ce iti doresti la usa sau care iti ofera posibilitatea de a vedea ce inseamna viata la tara cu o ograda plina de animale.

Ma gandesc cat de mult s-au chinuit unii sa plece din zona rurala si sa ajunga la oras ca sa duca o viata mai buna iar acum platesc bani ca sa se intoarca inapoi chiar si pentru un concediu. Ironic, nu?

Am evoluat pentru ca suntem conectati tehnologic dar cat de evoluati suntem ca si natura umana?

 

Advertisements

Aventurile de la bloc

Din prima zi de viata si pana in prezent am alternat intre a locui la casa si a locui la bloc. Am norocul de a avea bunici care stau la casa si asta mi-a dat ocazia sa vad ce inseamna viata la casa unde nu ai vecini deasupra in stanga sau in dreapta peretilor casei tale. Da-ti voie sa va spun ca acest lucru mi se pare cel mai frumos lucru posibil.

Statul la bloc mi se pare o adevarata aventura zilnica. De ce? Pentru ca niciodata nu sti ce au chef vecinii tai sa faca. Unii se simt petrecareti la 5 dupa-amiaza cand tu vi obosit de la lucru si tot ceea ce iti doresti este sa stau 5 minute in liniste dar in schimb asculti dulcele sunet al manelelor date la maxim in boxe nu tocmai reglate.

Vecinii sunt o specie aparte de oameni in Romania si se pot manifesta sub diverse forme in functie de zona geografica si cultura. Pot fi oameni linistiti a caror existenta nici nu o sesizezi sau pot fi oameni imprevizibili care te surprind in fiecare zi. Daca vecinii tai se incadreaza in prima categorie te sfatuiesc sa ii pastrezi si sa te bucuri in liniste de acest noroc divin care a a dat peste tine. Daca ai norocul sa ai vecini din a doua categorie, da-mi voie sa te compatimesc si sa te invit in club.

Am acest noroc mirific ca oriunde as locui sa dau peste vecini galagiosi si petrecareti dar si generosi cu cei din jur. Am acei vecini care vor sa impartaseasca tuturor starea lor de buna dispozitie dupa o zi de stat degeaba – munca grea si obositoare – dar si acei vecini iubitori de animale care aduna in jurul blocului toate vietatile inocente si lipsite de aparare. Nu ma intelegeti gresit, imi plac animalele dar mi imi plac acei oameni care duc totul la extrem si ajung sa iti faca viata imposibila din cauza grijii pentru animale. Sa va dau un exemplu, se ia una bucata femeia fara seviciu si singura si i se pune in brate una bucata pisica, combinatia ideala. Aceste doua ingrediente amestecate cu o doza de nebunie duc la un dezastru. De ce? Pai sa va spun de ce. Aceasta femeie plimba zilnic pisica in lesa. O sa imi spuneti, asa si? Pai cat tu alergi pe scari la 7 dimineata ca sa prinzi autobuzul spre job si esti oprit brusc de doamna cu pisica care te roaga frumos sa nu cobori ultimele trepte pentru ca se sperie pisica iti cam vine sa o trimiti undeva cu tot cu pisica.

Of, ce ar fi viata fara vecini si lumea fara nebuni! Ar fi prea liniste, zic eu.

Dragilor bucurati-va de ziua de azi ca maine ne bate la usa incet incet.

Nu stiu, Nu pot, Nu vreau

Misiunea imposibila este acea de a invata un om sa faca un lucru pe care nu isi doreste sa il invete.

Mi s-a intamplat de curand sa mi se puna un astfel de om ”in brate”. Omul care nu vrea, nu stie si nu poate. Mi-am consumat 3 saptamani cu explicatii si indurmari ca la final sa am supriza ca nu a inteles nimic.

Sa ne intelegem, nu ma consider cel mai bun profesor din lume dar am pretentia ca atunci cand iti explic un lucru si iti iei notite sa te poti descurca singur apoi. Nu ma asteptam sa se descurce excelent din prima zi dar mare mi-a fost dezamagirea cand am constatat ca nici ce ai facut cu o zi inainte nu poti repeta in urmatoarea zi.

Poate am asteptari prea mari de la oamenii din jurul meu dar nu mi se pare corect sa lasi pe altul sa preia vina asupra faptului ca tu nu vrei si nu poti.

Da, este o misiune imposibila atunci cand iti doresti sa inveti un om care nu stie altceva decat ”nu stiu si nu pot”.

Ma minunez in fiecare zi cand vad cat de bine invata unii sa joace teatru la momentul potrivit si cum se transforma precum cameleonul in functie de situatia in care se afla.

Nu vreau sa ma intelegeti gresit, este ok ca uneori sa te folosesti de funtia cameleon dar cand asta este tot ceea ce poti face s-ar putea sa ai o problema.

Am observat, cu tristete si dezamagire, ca acest gen de oameni ajung sa fie apreciati pentru ceea ce nu sunt iar acei oameni capabili si cu potential se pierd undeva pe drum.

As vrea sa stiu daca acesti oameni se simt impliniti. Daca sunt mandrii de ”realizariile lor” si al finalul zile simt ca au mai atins un prag al evolutiei lor.

Photo: Google.com

Alinierea plantelor

Alinierea planetelor este un fel de conspiratie a universului care uneori poate fi in favoarea ta iar alteori poate fi in defavoarea ta.

Pentru mine, de aceasta data, alinierea planetelor a fost in favoarea mea. Mi-a deschis portita spre cariera mult visata.

Chiar daca planetele s-au aliniat pentru aceasta misiune mirifica mi-as fi dorit sa imi dea o mana de ajutor pentru cealalta problema existentiala pe care o am.

As vrea ca Universul cu ale sale plantele sa imi dea acel raspuns epic la intrebarea vesnica ” Dar la nunta ta cand venim?” sau ”Dar nu ai de gand sa te mariti?”. Spuneti voi cum as putea sa explic acestor oameni ca eu nu am timp de maris in acest moment, ca am alte planuri cu viata mea pentru anii ce urmeaza?

Cum sa le explic oamenilor ca eu incerc sa ma bucur de prezent si de prietenia planetelor? Daca le spun ca tot ceea ce vreau in momentul de fata este cariera mea si dezvoltarea personala imi spun ca sunt pe drumul gresit si ca ceea ce vreau eu nu este important in viata.

Cum as putea sa le spun eu acestor planete care s-au aliniat asa frumos de imi vine sa lacrimez de dragul lor ca s-au aliniat in directia gresit dupa spusele altora?

Imi plac planetele mele asa aliniate cum sunt si mi-as dori sa le vad mai des asa pentru ca am o lista lungaaa de planuri pentru viitorul apropiat.

Voi cum va intelegeti cu planetele? Va ajuta sau fac mofturi?

Photo:google.ro
Elefant.ro

Nervi si draci cand afara este soare…

Afara este soare, in sfarsit, dar oamenii din jurul meu simt nevoia sa traiasca in furtuna.

Problema este ca furtuna celor din jurul meu a inceput sa ma afecteze. Nu ma intelegeti gresit, sunt persoane a caror furtuna o accept cu placere pentru ca intr-un fel sau altul fac parte din categoria persoanelor speciale si dragi mie.

Ma afecteaza starea de nervozitate a oameniilor in sensul ca ma seaca de energie si in acelasi timp imi ofera o stare de neliniste si pe parcurs incep sa ma simt prost, ajungand pana la o stare de vinovatie, desi stiu, intr-un mod cat se poate de constient, ca nu este vina mea pentru furtuna in care ei traiesc.

De ce ma simt asa? Nu stiu, probabil ca ceva m-a facut sa devin asa dar inca nu stiu ce anume.

Oamenii care traiesc intr-o furtuna sunt greu de abordat, daca iti mai sunt si colegi de lucru sau superiori cu atat mai rau. De ce? Pentru ca unii oameni nu pot face diferenta intre ce le-a cauzat furtuna si ce nu si tot ce este in jurul lor devine sursa pentru furtuna.

Vreau sa ma bucur de vremea de afara si de starea de liniste, aparenta, pe care o am acum…se intampla destul de rar sa simt o pace intre mine si mine si tare mi-e frica ca furtuna altora ma va atinge si pe mine…

O sa imi spuneti sa ma indepartez de negativism daca nu imi face bine iar eu o sa va raspuns asa: nu pot scoate negativismul din viata mea pentru ca asta ar insemna sa renunt la job, prieteni, familie si sa ma mut in varf de munte.

Complicati mai suntem…

photo