Who you are

Melodia lui Mihail este pe repeat de cateva zile, saptamani chiar. Imi da o stare de bine intreaga melodie iar mesajul mi se pare diferit de tot ceea ce exista pe piata muzicala romaneasca in acest moment.

Poate ma aflu eu intr-o zona emotionala ciudata care ma face sa consider melodia geniala dar sincer nu imi pasa. Singurul gand pe care il am este chiar titlul melodiei, Cine esti?

Cine esti? Ai avea curajul sa ii spui unui strain cine esti cu adevarat? Cati dintre noi am avea curajul sa lasam orice bariera si masca sa dispara si sa lasam adevaratul „eu” sa iasa la suprafata?/

Ma intreb cum ar arata lumea asta daca am lasa la o parte macar pentru 5 minute mastile pe care le purtam zilnic in diverse situatii si ne-am comporta asa cum suntem cu adevarat. Ce s-ar intampla daca am spune ceea ce credem cu adevarat in loc sa spunem ceea ce este social acceptat?

Dar mai bine lasam intrebarile profunde si fara raspuns si il ascultam pe Mihail cum ne incanta urechile si sufletul cu o melodie plina de emotie 🙂

Advertisements

Si au trecut deja 3 ani

Au trecut 3 ani de cand am inceput sa scriu in acest coltisor virtual si realizez ca s-au schimbat multe lucruri in viata mea. Am cunoscut oameni interesanti dar si oameni care mi-au provocat dezamagiri.

Am crescut si am invatat cum sa lupt in fiecare zi pentru ceea ce imi doresc. Mi-am demonstrat mie ca daca vreau pot si le-am aratat si altora ca sunt mai puternica decat credeau ei.

Am invatat ca o dezamagire nu este neaparat un lucru rau. Am invatat sa tratez lucrurile mai putin placute ca un ”sut in fund” daca imi permiteti expresia si sa transform un lucru negativ intr-o oportunitate.

Datorita unei dezamagiri am ajuns sa lucrez in domeniul mult visat. M-am intors in marketing dupa ce am fost asistent manager si inginer de sistem.

Draga mea, s-au intamplat multe in viata ta si vei mai trece prin multe situatii pentru ca Pamantul se invarte si lucrurile se intampla cu viteza lumii dar sa ti minte cat de mult valorezi si cat de mult muncesti in fiecare zi pentru a ajunge acolo unde iti doresti.

Sa nu uiti ca ai in jurul tau oameni care te iubesc, te apreciaza si sunt mandri de tine.

La multi ani Eu in viitor!

 

Photo

Normal sau anormal?

Am impresia ca traiesc intr-o lume anormala….

Totul este pe repede inainte…Nu ajung bine la birou ca deja se face ora 4 si trebuie sa plec acasa. Zilele astea am avut noroc cu colegii care m-au scos din transa ca sa imi aminteasca ca e timpul sa iau o pauza si sa plec acasa…

Nu stiu cat de normal este sa pierzi notiunea timpului si sa acumulezi atat de multe in neuronul deja obosit si plictisit incat sa nu fi capabil sa iti amintesti ce ai facut in ultimele 24 de ore.

De multe ori stau pe scaunul din autobuzul care ma duce spre casa de la job si ma gandesc la ce am facut in 8 ore de munca si constat ca nu am facut mare lucru sau poate ca am facut dar viteza la care se desfasoara totul nu imi permite sa realizez importanta lucrurilor pe care le fac.

Simt ca este anormal sa nu construiesc ceva pentru mine, pentru sufletul meu…

Parca ma uit la mine de undeva de departe si constat cu tristete ca pierd timpul intr-un mod deloc util pentru starea mea sufleteasca, pentru sipirtul meu…

As vrea sa am timpul si energia necesara sa fac ceea ce imi place…sa citesc, sa scriu despre toate tampeniile care se petrec in jurul meu, sa fac poze, sa invat editarea grafica – sa stau mai mult timp in natura….off cate se aduna…

Sunt intr-o fuga continua dar fara o destinatie anume….Fug, fug, fug….

Spune tu, cititorule, cum e lumea ta, anormala ca si a mea?

Sau poate asa arata o lume normala si eu sunt cea anormala? Hmmm…greu de spus

 

 

Photo: Google images

Ne cunoasem?

-Ne cunoastem de undeva? Ai o figura tare cunoscuta…

-Da, ne cunoastem de cativa ani. Ma privesti in fiecare zi dar nu vorbesti cu mine. Ma privesti in fiecare dimineata cand ochii tai descopera oglinda rece. Si eu te privesc inapoi dar nu indraznesc sa te deranjez deoarece stiu ca esti contra timp si nu ai  timp de conversatii. Te las sa fugi cu speranta ca o sa revii si o sa ai curajul sa imi vorbesti…sa imi spui de ce ai tristetea acea profunda in ochi si de ce te chinui sa o ascunzi in spatele unui zambet dureros de fals. Te astept dar zile intregi trec si tu tot grabita esti.

-De ce nu ai zis nimic? Ma intreb de multa vreme cine este persoana care imi urmareste miscarile in fiecare dimineata. Cine este straina la care ma uit fix in ochi? Stii sa imi spui? Ca eu nu o recunosc. In fiecare dimineata ma intreb ai cui suflet este asa plin de tristete si cum as putea sa o ajut.

Dar incep sa inteleg ce vrei sa imi spui, sunt ai mei. Dar cand am ajuns asa? Cand a ajuns sufletul meu asa plin de tristete si durere? Nu sunt eu asta, refuz sa cred asa ceva…refuz sa cred ca am uitat sa am grija de sufletul meu si ca ma mint zilnic. Da, stiu o fac si acum. Ma mint si in acest moment ca sunt bine si ca totu e o iluzie. Dar daca nu sunt bine de ce nu vad si cei din jurul meu lucrul acest? De ce se comporta ca si cum sunt cea mai fericita persoana de pe lume?

Hey!! Iar taci?