Prea multe idei, prea putin timp

Am inceput anul cu o criza de timp. Trist, nu ii asa?

Neuronul meu s-a trezit din hibernare pe sfarsitul anului 2016 si a inceput sa produca idei, multe idei fara sa tina cont ca ziua are 24 de ore si nu dispun de toate.

Am inceput anul 2017 bine as putea spune datorita ideilor pe care le am si incep incet sa le pun in practica dar… Un  mare „dar” apare in fiecare zi datorita faptului ca ma simt obosita si coplesita de cantitatea de lucruri pe care le am de facut.

Sunt precum un copil mic care isi doreste o jucarie si o vrea acum. Nu are rabdare sa mai astepte si nici nu pare sa isi linisteasca emotiile interioare dar nici neuronul nu il poate scoate din ritmul alerg de coacere a ideilor.

Este obositor sa iti doresti anumite lucruri in viata ta si sa trebuiasca sa astepti desi sti ca asteptarea este un lucru bun si recomandat.

Mi se pare interesant cum functioneaza creierul uman, o parte sare de entuziasm iar cealalta isi da ochii peste cap pentru ca s-a saturat sa ii tot explice celeilalte ca trebuie sa se tempereze si sa ia lucrurile cu calm.

Este greu sa fi om si mai ales unul cu idei….

Advertisements

Normal sau anormal?

Am impresia ca traiesc intr-o lume anormala….

Totul este pe repede inainte…Nu ajung bine la birou ca deja se face ora 4 si trebuie sa plec acasa. Zilele astea am avut noroc cu colegii care m-au scos din transa ca sa imi aminteasca ca e timpul sa iau o pauza si sa plec acasa…

Nu stiu cat de normal este sa pierzi notiunea timpului si sa acumulezi atat de multe in neuronul deja obosit si plictisit incat sa nu fi capabil sa iti amintesti ce ai facut in ultimele 24 de ore.

De multe ori stau pe scaunul din autobuzul care ma duce spre casa de la job si ma gandesc la ce am facut in 8 ore de munca si constat ca nu am facut mare lucru sau poate ca am facut dar viteza la care se desfasoara totul nu imi permite sa realizez importanta lucrurilor pe care le fac.

Simt ca este anormal sa nu construiesc ceva pentru mine, pentru sufletul meu…

Parca ma uit la mine de undeva de departe si constat cu tristete ca pierd timpul intr-un mod deloc util pentru starea mea sufleteasca, pentru sipirtul meu…

As vrea sa am timpul si energia necesara sa fac ceea ce imi place…sa citesc, sa scriu despre toate tampeniile care se petrec in jurul meu, sa fac poze, sa invat editarea grafica – sa stau mai mult timp in natura….off cate se aduna…

Sunt intr-o fuga continua dar fara o destinatie anume….Fug, fug, fug….

Spune tu, cititorule, cum e lumea ta, anormala ca si a mea?

Sau poate asa arata o lume normala si eu sunt cea anormala? Hmmm…greu de spus

 

 

Photo: Google images

Zboara puiule, zboaraaaa

Timpu zboara si imi ia si inspiratia cu el…

As putea spune ca am o problema – nu imi ajunge timpu pentru nimic. Ziua mi se pare scurta si am impresia ca cineva ma minte atunci cand imi spune ca are 24 de ore. De ce si cine ma minte nu stiu sa va spun. Ma gandesc ca poate s-a schimbat ceva in ritmul meu de functionare.

Vreau o explicatie si cine o are este rugat sa mi-o prezinte si mie!

Inspiratia nu stiu unde s-a dus si ea, o fi la mare daca tot este soare. Vreau si eu! Macar sa simt briza marii un pic, asa cam o viata si dupa ma intorc. Promit!

M-am decis sa devin mai aspra si sa nu mai las timpu asta sa vina si sa plece cand vrea el dar aparent are prea multa personalitate si se declara independent.

Pai si pe mine de ce nu ma anunta?

Spuneti voi, vi se pare frumos ce face? Uneori isi ia zboru de zici ca ii Speedy Gonzales iar alte ori sta si leneveste de nu mai stiu ce sa ma fac cu el.

photo